"...When you run so fast to get somewhere,
you miss half the fun of getting there..."
(David L. Weatherford - "Slow Dance")

Tuesday, 29 December 2015

Politica tocului de uşă în ţara lui Orwell (VI)

"Câteodată oamenii se împiedică de adevăr,
dar se ridică şi merg mai departe." (Emil Cioran)


M-am trezit acuzat, din senin, de o mizerie incalificabilă. Dintre atâtea variante pe care şi le-ar fi putut imagina, au ales-o pe cea mai ineptă si ridicolă. Atât i-a dus mintea! Iniţial, le-am girat prezumţia de bună-credinţă acuzatorilor reprezentanţi ai “tribunalului poporului”, punându-mă necondiţionat la dispoziţia acestora în vederea stabilirii adevărului. Un interogatoriu aproape inchizitorial, profund umilitor, în care n-au contat nici declaraţia amănunţită a mea făcută în scris, din proprie iniţiativă, cu solicitarea expresă de anchetă a organelor specializate din poliţie, nici confruntările cu aşa-zişii martori care, puşi faţă în faţă, se contraziceau cu evidenţă, nici înregistrările video (ale lor!)... Nimic! Absolut nimic!

Politica tocului de uşă în ţara lui Orwell (V)

Jazz & structures: figments of soul diamonds
După cum spuneam într-un episod anterior, am refuzat să elimin două capitole din "Statica determinată" (arce şi grinzi cu zăbrele), la fel cum am refuzat şi introducerea unui capitol de calcul de stabilitate a structurilor (!) la partea de "Statică nedeterminată". Am considerat şi insist că este o decizie iraţională studierea capitolului menţionat în această etapă. În primul rând, pentru că este o problemă inversă de valori şi vectori proprii, ce trebuie să urmeze firesc capitolului de dinamica structurilor. În al doilea rând, din cauza gradului mare de complexitate, aceste metode nu sunt recomandate a fi studiate la acest nivel, cu atât mai mult cu cât analizele neliniare sunt destul de rar necesare în practica obişnuită, ele fiind incluse în toate facultăţile europene la studiile de Master şi/sau de doctorat.

Politica tocului de uşă în ţara lui Orwell (IV)

"Everything is funny as long it is happening to somebody else."
Will Rogers

Una dintre cele mai distructive politici aplicate în ultimii ani, a fost cea de îndepărtare faţă de studenţi. "Cadrul didactic trebuie să vină cât mai puţin în contact cu studentul. Deloc, dacă se poate." Acestea erau instrucţiunile cvasi-permanente şi, în vederea aplicării lor, s-au inventat tot felul de mecanisme şi de testări stupide pentru a nu se încuraja dialogul cu studenţii şi nici un fel de abordare mai mult sau mai puţin neconvenţională. Studenţii au fost şi continuă să fie trataţi ca o masă inertă, de subordonaţi incapabili, aceştia contând doar ca elemente justificative pentru salarii şi plata cu ora. Mafia securistă a reinventat alinierea poliţienească la "ordinea interioară", obligativitatea obsesivă a prezenţei studenţilor la ore şi a rezolvării temelor de casă, în loc să li se releve acestora importanţa materiilor studiate şi relaţionările interdisciplinare şi chiar interprofesionale. În ce priveşte formarea pentru asumarea riscurilor şi, implicit, a responsabilităţilor asupra deciziilor luate, acestea sunt "capitole educaţionale" practic inexistente. De asemenea, stimularea creativităţii şi a studiului individual prin promovarea subiectelor personalizate, variate şi chiar cu prezentare publică este considerată de multă vreme o fantezie inutilă. Până şi temele de casă sunt identice la multe discipline, pentru o grupă întreagă sau chiar mai mult. 

Politica tocului de uşă în ţara lui Orwell (III)

"People are trapped in history,
and history is trapped in them." (James A. Baldwin)

Angajamentul a fost extrem de prost înţeles la toate nivelurile, profitându-se de el în modul cel mai josnic cu putinţă. Mai întâi au minţit cu caracterul de obligativitate a reducerii duratelor de studiu la cele majoritar europene, sub pretextul compatibilizării programelor de învăţământ. Nu am fost nicicum obligaţi de Europa. Era o simplă recomandare în baza căreia se dorea formarea unor găşti europene mai mari, ca, sub presiunea majoritară, să-i oblige şi pe ceilalţi să coboare la nivelul lor de submediocritate. Dovada că nu s-a întâmplat nimic cu facultăţile care nu aderat la această utopie sunt facultăţile de arhitectură, de medicină, de stomatologie, de farmacie şi altele, studiile acestor absolvenţi fiind recunoscute peste hotare fără probleme.

Politica tocului de uşă în ţara lui Orwell (II)

"I can't give you a brain, but I can give you a diploma."
L. Frank Baum

Ramura construcţiilor este total diferită de celelalte "surate tehnice", chiar dacă este inclusă generic şi ea în cadrul "industriei". În domeniul construcţiilor, au fost dezvoltate metode, tehnici şi reguli specifice, care au fost ulterior preluate şi adaptate şi de către alte sisteme industriale. Absolut tot ce se întâmplă în jurul nostru se subordonează construcţiilor. Începând cu metodele de calcul şi terminând cu tehnologiile aplicate, organizarea execuţiei lucrărilor şi contabilitatea financiară, aproape totul a fost „exportat” celorlalte ramuri şi nu invers. Ba, mai mult, au fost dezvoltate chiar sectoare specifice eficientizării domeniului construcţiilor. Caracterul unic al profesiei relevă clar că orice intervenţie "urechistă" în structura ocupaţională şi legislativă specifică acestei meserii poate avea efecte cel puţin imprevizibile atât în planul imediat al responsabilităţii profesionale, cât şi la nivel de securitate naţională. Dacă vi se pare că exagerez, vă rog să-mi furnizaţi un singur contraargument pertinent.

Monday, 28 December 2015

Politica tocului de uşă în ţara lui Orwell (I)

"La început n-a fost nimic.
Apoi Dumnezeu a făcut lumina şi a văzut că lumina e bună.
Şi tot nimic n-a fost.
Da, dar măcar acum se vedea mai bine!"

Acest articol a fost început de peste un an de zile. Am avut de foarte multe ori intenţia să-l abandonez, exclusiv din cauza profundului dezgust resimţit la descrierea a doar câtorva imagini ale mizeriei morale, a inculturii şi a lipsei de scrupule cu care s-a desăvârşit o monstruozitate cu pseudo-valenţe academice. Recenta tragedie de la Facultatea de Hidrotehnică m-a convins că sunt dator să fac acest efort, chiar dacă ar putea fi mult prea târziu pentru a mai schimba ceva, deşi încă mai cred că este posibil. Tăcerea mea şi a altora ne poate face părtaşi morali şi la această posibilă crimă. Nu cred că l-am cunoscut şi nu ştiu nici acum nimic despre viaţa lui, dar nu atât printre rândurile articolelor din presă, cât mai ales în comentariile cititorilor am simţit mărturii cutremurătoare. Stresul de a nu putea finaliza un contract de mare valoare ştiinţifică şi financiară nu este nicicum de neglijat, dar cu adevărat insuportabile pot fi permanenta demoralizare, sabotare şi denigrare, stări ce te pot aduce în situaţii impredictibile. Iar supremul protest ales ca soluţie finală, chiar în faţa biroului său, spune foarte multe, mai multe decât orice comunicat de coafare a realităţii. Şi infinit mai mult decât cei care "au fost permanent aproape de el". Unul mai inocent ca altul.