Radonul – asasinul tăcut din casele noastre

Radonul are 39 de izotopi, dar cel mai stabil dintre ei este Radon-222, cu timpul de înjumăţire cel mai mare (3.823 zile). Deși particulele alfa (nuclee de heliu) sunt eliberate cu o energie foarte mare (5.59 MeV), nu ele sunt cele care interacționează puternic cu țesutul pulmonar, ci produsele de descompunere ale radonului, care sunt elemente solide (poloniu, bismut şi plumb), fiind, la rândul lor, radioactive. Acestea se fixează de ţesutul pulmonar, provocând leziuni grave în timp, reprezentând un risc major de dezvoltare a cancerului de plămâni. Radonul, un gaz practic inofensiv, este unul dintre cele mai dense dintre gazele nobile. Este inodor şi incolor – deci insesizabil –, având, în condiţiile obişnuite de temperatură şi presiune, o densitate de circa opt ori mai mare decât cea a aerului. Este solubil în apă, dar mult mai solubil în lichide organice şi apare, urmare a procesului de difuzie sau de transport, ca o exahalaţie a scoarţei terestre prin crăpăturile şi fisurile rocilor. Ingestia de lichide contaminate sau spălarea cu apă cu concentraţii mari de radon nu prezintă riscuri directe, întrucât radiaţia de tip alfa (particulele de heliu) nu penetrează nici măcar epiderma, însă inhalarea gazului, în doze mărite şi repetate, reprezintă un factor major de risc de dezvoltare a unor tumori pulmonare datorită procesului natural de dezintegrare în produse radioactive secundare, aceasta fiind şi una dintre explicaţiile unor astfel de patologii la persoane care nu au fost expuse unor noxe recunoscute ca determinante (fum de ţigară, formaldehide, particule de azbest ş.a.).

Deşi cu multe reuşite, predicţia seismică făcută numai în baza observaţiei variaţiilor nivelului de radon nu este (încă!) recunoscută ca un indicator suficient de relevant. O adevărată predicţie a producerii unui seism de mare magnitudine înseamnă o avertizare în timp util, cu 3 până la 7 zile (!) şi nu cu 30 de secunde înainte! Avertizoarele puse pe piaţă în prezent sesizează unda primară (P) a seismului (care circulă cu viteza cea mai mare – cca. 6 km/s) şi asta nu înseamnă nicicum predicţie, ci mai degrabă iniţiatoare de panică, la fel de utile ca economizoarele alea de energie pe care le bagi în priză. Da, în ciuda tuturor miştocărelilor multora, insist că o predicţie seismică se poate face, cu un minim de dotare tehnică, dar interesele meschine şi minţi mult prea înguste refuză până şi să discute despre acest subiect, în condiţiile în care în lume sunt conferinţe şi congrese pe această temă de peste 25 de ani şi nu sunt consideraţi pacienţi ai spitalelor de nebuni.

De vreo 12-13 ani mă tot chinui să conving şi nişte prieteni fizicieni şi să caut potenţiali sponsori să facă o investiţie în acest domeniu pentru că în România este perioada perfectă iniţierii unor astfel de observaţii: producerea unui seism de mare sau chiar foarte mare magnitudine este iminentă. Focarul din zona Vrancei generează seisme ce nu prea intră în “tiparul” altor focare, ciclicitatea oarecum atipică reprezentând un mare avantaj, A desconsidera total această statistică evidentă este o aroganţă prostească. Nu susţin nicicum că mâine, luna viitoare sau anul viitor se va produce un astfel de eveniment, dar din foarte puţinele observaţii şi înregistrări de care dispunem, se poate concluziona că s-au cam depăşit destul de ciudat nişte repere temporale, ceea ce înseamnă că această perioadă de aparentă acalmie este cât se poate de propice unor investigaţii în scopul predicţiei. Momentul îl consider mai mult decât oportun pentru că iminenţa producerii seismului nu presupune o durată prea mare de derulare a unor astfel de investigaţii, care presupun stocarea şi interpretarea unor volume mari de date, nefiind astfel necesare nici resurse financiare importante. În SUA şi China, de exemplu, astfel de încercări s-au derulat pe perioade între 10 şi 20 ani. 

Pentru ca o predicţie seismică să fie considerată reuşită, aceasta ar trebui să fie rezultatul corelării şi cu alţi factori total independenţi unul de altul şi m-am gândit că trei ar fi suficienţi. La momentul când m-am decis să încep investigaţiile aveam doi astfel de factori: radonul ca posibilă sursă primară şi un al doilea factor, o posibilă variaţie a unui câmp de natură electromagnetică. Îmi mai trebuia un al treilea care, între timp, a fost confirmat de japonezi în decembrie 2015 ca fiind un element chiar tulburător de relevant, descoperit cu ocazia producerii seismului din anul 2011. Nu ştiu dacă voi reuşi până la urmă să efectuez măcar măsurarea unui singur factor, dar sper să conving până la urmă pe cineva să finanţeze o astfel de încercare, măcar a unui parametru. 

Variaţia emisiei de radon presupune costuri relative mici şi, în plus, astfel de informaţii au o utilitate imediată atât pentru medicină, cât şi pentru domeniul construcţiilor. Vrancea şi Buzăul fiind mult prea departe de Iaşi, împreună cu un prieten geolog am studiat hărţile geologice ale arcului intracarpatic şi am descoperit că structurile fostelor zone vulcanice par a “comunica” între ele şi că s-ar putea ca informaţiile căutate să poată fi obţinute şi la o distanţă mai mare de focar. Motivul căutării unei posibile surse mai aproape de Iaşi era exclusiv financiar. Cum o mapare a teritoriului României privind emisia de radon nu este făcută, iar în zonă este şi o mină de uraniu, mi-am zis că măsurătorile oricum vor fi cât se poate de utile, chiar dacă nu-mi voi atinge scopul iniţial.

Mi-a luat cam un an şi jumătate să-l conving pe regeretatul profesor Constantin Cosma de la Cluj să-mi trimită nişte cartuşe de înregistrare. Mi-a zis că-mi trimite 20, am primit 30 şi în mai puţin de 2 săptămâni de la primirea coletului erau deja amplasate în 30 de locuinţe dintr-o zonă din nordul ţării, pentru fiecare imobil întocmind câte o fişă amănunţită despre imobil (materiale utilizate, lungime fisuri, frecvenţă de ventilare etc.), dar şi despre istoricul medical al locatarilor. După exact 90 de zile, în 13-14 iulie 2013, le-am ridicat şi le-am transmis înapoi spre analiză şi interpretare. După această mică excursie şi discuţiile cu proprietarii trebuie să recunosc că eram destul de sceptic că înregistrările vor releva ceva cât de cât interesant, de aceea abia după vreo 4 luni am întrebat despre rezultate. Din cele 30 de înregistrări, doar 2 au avut valori sub valorile minime ale concentraţiei acceptate la nivel European (100 Bq/mc) şi pe care le-aş considera mai degrabă erori de măsurare, toate celelalte 28 de cartuşe înregistrând valori deloc confortabile! Menţionez că, urmare a observaţiilor foarte atent efectuate, pot afirma că, în marea majoritate a cazurilor, emisiile înregistrate sunt specifice amplasamentului locuinţei, probabilitatea ca nivelurile înregistrate să provină de la materialele de construcţie utilizate (cărămidă, beton etc.) fiind foarte mică.

După finalizarea acestor prime măsurători am sperat într-o continuare a mapării regiunii de nord-est, dar, din păcate, totul s-a rezumat la promisiuni. Materialul nu a fost valorificat printr-un articol pentru că s-a considerat a fi prea “subţire” ştiinţific pentru o citare ISI, deşi sunt informaţii destul de interesante. Aşa că l-am pus la “conservare”. Până la începutul acestui an.

În toată această perioadă am continuat să-i stresez şi mai mult pe prietenii fizicieni, astfel că au reuşit să reţină unele dintre obsesiile mele şi într-o zi sunt anuţat telefonic că la Direcţia de Sănătate Publică este un cetăţean care are de făcut o reclamaţie foarte interesantă şi pentru mine. Un pensionar de circa 60 de ani, fost şofer, acuză un disconfort pronunţat în special seara, înainte de culcare: furnicături, uşoare amorţeli ale membrelor şi o senzaţie de arsură la nivelul picioarelor – gambe şi tălpi –, simptome pe care zice că nu le are când se află în alte locuinţe. Surprinzător, măsurătorile indică valori instantanee ale emisiei de radon de peste 750 Bq/mc!!! Identificăm destul de repede că blocurile din beton cu zgură ar putea fi o potenţială sursă de emisie şi prelevăm o mostră. Din diverse motive, prietenul nu reuşeşte să facă analizele specifice şi, după vreo şase luni de aşteptare, decid să extind investigaţiile. Împrumut de la un alt coleg fizician un detector de radiaţii b si g şi mă deplasez din nou acasă la cetăţean. Aparatul nu indică astfel de emisii, ceea ce e un semn îmbucurător. Observ pe un dulap nişte rezultate ale unor analize medicale făcute cu un an înainte: obezitate grad II, hipertensiune, o cardiopatie ischemică, bla… bla… bla…, hemoluecograma OK, verific nivelul glicemiei - 93, nimic altceva suspect pentru simptomele pe care le acuză. Dar pentru că observ nişte mici modificări tegumentare, îi recomand să-şi refacă analizele (şi el şi soţia şi băiatul de 18 ani), pentru că simptomele par a fi cele specifice unui diabet. După vreo 3 săptămâni se confirmă diagonsticul prezumtiv – glicemie de 128. Ceea ce făcea acum şi mai interesantă situaţia: oare e posibil ca anumite afecţiuni să inducă şi o sensibilitate la radiaţia de tip a? Prelevez personal o probă şi o dau spre analiză unui amic, fericit probabil că va scăpa după asta de insistenţele mele de investigare pe această temă. După câteva zile primesc rezultatul şi mă crucesc:

Firma care a produs acei bolţari nu mai există, dar se pare că a produs volume importante de bolţari. În componenţa lor intra zgura de termocentrală de la CET II – Holboca. Nu-mi trebuie mult să aflu că laboratorul centralei nu face nici un fel de verificări privind nivelul de radioactivitate nici al zgurei şi nici al cărbunelui care intră la ardere!

Mi s-a tot sugerat (inclusiv de profesorul C.C.) să iau legătura cu d-na P. de la I.N.S.P. cu care aş putea deschide o relaţie de colaborare. Părea foarte interesată de subiect, chiar din primele minute de discuţie, până la momentul în care am povestit despre confirmarea diabetului:

- Oh… Dar dumneavoastră vă pricepeţi şi la medicină?! Foarte interesant! exclamă d-na P. cu un zâmbet larg care voia să pară, de fapt, o reprimare a unui hohot ironic.

- Doamnă, nu am spus aşa ceva şi intenţia nu a fost să-mi etalez puţinele şi, evident, superficialele cunoştinţe medicale, ci voiam să vă semnalez, în primul rând, faptul că printr-o pură coincidenţă s-au depistat emisii radioactive cu mult peste nivelul de siguranţă şi, în al doilea rând, să vă întreb dacă e posibilă o astfel de sensibilitate specifică.

- Domnule Aanicăi, ce vreţi, în fond, dumneavoastră?! Să schimbaţi sistemul? Să schimbaţi legislaţia pentru un singur caz? Nu vedeţi cât de ridicol sunteţi când susţineţi aşa ceva?!

- Probabil că sună ridicol, doamnă, dar sunteţi reprezentanta unei autorităţi de prevenţie, iar acest caz relevă o situaţie foarte gravă, pentru că această zgură a fost utilizată pe scară foarte largă în construcţii. Eu nu afirm că în toate blocurile de locuinţe, sub parchet, este o zgură radioactivă, dar nici dumneavoastră nu aveţi certitudinea că această situaţie nu se confirmă. Faptul că nimeni nu face aceste verificări nu mi se pare normal. Şi, da, doamnă, se poate schimba legislaţia şi pentru un singur caz!

Cum se prefăcea a fi foarte ocupată, am părăsit biroul după doar cinci minute de aşa-zis dialog. Îmi venea să distrug toate rezultatele şi să şterg totul din sistem. De multă vreme nu mai avusesem parte de o astfel de atitudine defetistă. 

Depăşisem, deja, cu mult direcţia preocupărilor iniţiale. Am decis că e cazul să mă opresc şi să întocmesc un raport pe care să-l transmit acolo unde trebuie. Am mai conexat şi alte informaţii de interes strategic şi chiar de siguranţă naţională (referitor la normativele de proiectare la acţiuni seismice şi de expertizare a clădirilor, la materialele care intră în contact cu apa potabilă, la lipsă de control efectiv a materialelor de construcţie care conţin azbest şi altele) şi l-am trimis. După care am încercat să uit de el.

Dar, supriză! După vreo trei luni primesc un fax prin care sunt anunţat că, urmare a raportului meu, din dispoziţia vice-prim ministrului au fost convocate trei comisii (CTS 4, 5 şi 11) şi că se impune şi prezenţa mea pentru susţinerea argumentelor şi modificarea legislaţiei specifice.

Doar că n-am mai ajuns. Ca să descopăr după vreo 2-3 luni şi de ce. Cineva a început, peste noapte, să se priceapă şi la radioactivitate şi, printre altele, ţinea morţiş să-şi mai atârne de gât o medalie în războiul lui personal. Ştiu şi cum au intrat în posesia raportului, dar nu are nici o importanţă. Trist este faptul că, sub masca unui contract de cercetare ştiinţifică, au fost plătiţi alţi doi mercenari de la chimie să facă analiza unor cărămizi şi au concluzionat că e o alarmă falsă şi că nu e cazul de un asemenea deranj la nivel naţional. Raportul este în primul rând o penibilă compilaţie cât se poate de evidentă a unor materiale de pe internet cu cele câteva încercări făcute de autori. Cât de stupid e, ca dovadă a imposturii, să citeşti despre radioactivitatea BCA-ului fără să oferi nici un fel de argument plauzibil! Ba mai mult, vorbind de radioactivitate au băgat şi ceva de formaldehide! Ca să simtă cititorul valoarea personalităţilor de prestigiu!

Ce e amuzant în povestea asta este că eu nu scrisesem în raport absolut nimic despre cărămizile din argilă arsă, pentru că nu aveam probe în acest sens, deşi ştiam că acestea au în compoziţie un procent important de zgură! De ce au procedat aşa? Pentru că atunci când bagi sub nas cuiva un raport de cercetare semnat cu “prof. univ. dr. ing.” închizi rapid gura majorităţii cârcotaşilor. Doar că garanţia morală nu o mai au de multă vreme cei doi, subiectul cărămizilor din argilă fiind un alt exemplu despre cum să minţi fără scrupul şi să insişti că adevărul este ce-l explicat de somităţile lor şi nu trebuie să crezi ce vezi – un alt foarte trist capitol despre care voi povesti cât de curând. Dar iată, în cele ce urmează, câteva extrase din acest material ca probă a minciunilor fără scrupul etalate ca adevăruri academice de nezdruncinat.

Scopul declarat al verificărilor este cel puţin ciudat, dacă analizăm sintagma cu atenţie, autorii părând a se declara un soi de autoritate de control în domeniu!? Se dau cu bicepşi, nu glumă! Dar e bine că ni se povesteşte de la început despre vehemenţă, intransigenţă, transparenţă…!

După un copy-paste din materiale adunate de pe net, specific mediului academic cu rădăcini securiste, ni se prezintă rezultatele unei prime investigări în care se constată că indicele de radioactivitate al cărămizilor analizate este mult peste valoarea maximă admisă (de 0.5) prin Ordinul Ministrului Sănătaţii nr. 381/2004.

Şi apoi ce credeţi că se întâmplă? Se solicită “beneficiarului” un al treilea lot de probe care să iasă la analize, pentru că altfel o îmbulinează cu toţii. Aşa cum era de aşteptat, ca nişte profesori universitari adevăraţi, rezultatele ies, chiar dacă îmbârligate bine din condei şi au multe steluţe explicative, dar măcar de data asta se înscriu în limite!

Cum un raport de cercetare adevărat trebuie să se lase neapărat cu propuneri, iată că vine şi cireaşa de pe tort: se propune nimic mai mult decât creşterea limitei indicelui de radioactivitate admis de la 0.5 la 1.0! Că “beneficiarul” trebue pen’ ca să mănâncă şi gura lui o pâne, nu? Cine este “beneficiarul”? Păi, nu se spune. Că în rapoartele de cercetare nu dăm nume, că e… conflict de interese! Şi, vorba aia: “Dai în mine? Dai în tine, dai în fabrici şi tractoare, dai în clasa muncitoare…!”

P.S. 1. În majoritatea stadiilor de evoluţie cancerul de plămân nu poate fi diferenţiat dacă a fost produs de expunerea la radon sau la fum de ţigară. Poate cel determinat de azbest să fie mai evident. Orice oncolog poate confirma faptul că riscurile dezvoltării unei tumori pulmonare la fumători este şi de peste 90 de ori mai mare în cazul în care acele persoane sunt expuse şi la un mediu contaminat cu particule de azbest, de exemplu. Iată mai jos o statistică făcută de străini, că ale noastre nu mai au credibilitate, în care se vede că România este printre fruntaşii lumii la cancerele pulmonare. Alte comentarii nu mai are sens să fac.

2. Ce bonus am primit pentru raport? Păi, ce e firesc în astfel de cazuri: o comisie disciplinară care m-a anchetat pentru că n-aveam moţ la bască, deşi unii spuneau că tocmai pentru că n-aveam bască trebuia să port un moţ. Cu tricolor. Şi mi s-a spus că e doar începutul!

3. Dacă “Studiul…” de mai sus nu-l mai găsiţi laaceastă adresă de web, vi-l pot trimite prin e-mail.